Nu uita sa ma bagi la blogroll…

Poveste

Posted by Domnul Bolog on 12/10/2008

De cate ori te-ai uitat in oglinda si ti-ai spus “ce bine ar fi fost daca…!” Eu unul o fac zilnic. Daca m-ai intalni pe strada, as emana numai impresii de genul: “am atata incredere in mine, sunt capabil de orice, oamenii ma invidiaza, zambeste,arata-le ce poti, n-ai voie sa fii nemultumit de cum arati”. Dar, cum ajung acasa si ma pun in fata oglinzii, acea personalitate dispare.

As fi vrut sa am nasul putin mai mic, buzele egale, dintii mai albi, parul mai cret, urechile mai apropiate de cap si desigur un metabolism putin de tot mai incet, pentru ca sunt atat de slab incat hainele stau pe mine ca pe umeras. Acesta sunt eu. Acum voi puteti sa ma mintiti si sa imi spuneti ca voua va place cum aratati, dar stiti foarte bine ca singura persoana pe care o veti minti, este persoana voastra.

Oricine ar vrea sa fie altfel!

Povestea incepe cu un pietrar. Toate zilele ii erau la fel, el statea cu capul in soare si trudea la muntele sau. Pana intr-o zi, cand, omul la capatul puterilor sale isi inalta privirea la cer spre soare si zice: “Doamne, de ce m-ai blestemat? Sunt un om simplu, nu ca maretul soare. Ce grele mi-s zilele. As fi vrut sa fiu eu soare.”
Si ca prin nu stiu ce minune omul deveni soare. Recunoscator pentru dorinta indeplinita el incepu sa incalzeasca pamanturile si sa hraneasca plantele. Deodata un nor ii rasari in cale. Oricat dorea mandrul soare sa treaca cu razele sale de nor, pur si simplu nu izbutea.
– Doamne, bunavointa ta e mare si iti sunt recunoscator ca m-ai facut soare, dar ce rost sa am cand razele nu-mi pot trece de nori?
Si din nou Zeul sau fu’ intelegator, iar omul nostru deveni nor.
Nor fiind, el proteja recoltele de raze ucigatoare ale soarelui si pe unde era purtat de vant el oferea ploi scurte si racoritoare de vara. Intr-o zi vantul il izbi de un zid inalt. Era un munte.
– Cum poate un nor sa se compare cu un munte? Sunt ca o furnica pe langa un elefant!
Zeul, intelegandu-i dorinta il transforma pe nor in munte.
Acum omul nostru era fericit, nimic nu il mai putea invinge, razele soarelui il incalzeau, ploile il racoreau, iar vantul ii slefuia colturile facandu-l parca mai frumos. Era urias si etern si din varf, parca domina intreaga lume. Deodata simti o durere ascutita trecandu-i prin tot corpul, apoi inca una, parca mai dureroasa. Durerea incepea de jos de la baza si urca pana in varf. De sus privi muntele si nu putu sa observe decat un punct mic si negru care tot lovea in el fara oprire. Se concentra mai tare si la a doua privire observa ca acel punct mic si negru nu era altceva decat un simplu pietrar!

One Response to “Poveste”

  1. rottblume said

    eu nu stiu cum arati
    dar sunt curioasa😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: