Cenzura

Pe vremuri, oamenii ce se aflau la putere, au infiintat o institutie de control: cenzura de stat. Aceasta institutie avea sarcina sa interzica pur si simplu propagarea operelor prea “subversive”.

Azi, cenzura si-a schimbat fata. Acum, caracterul definitoriu al cenzurii nu mai e lipsa ci abundenta. Sub avalansa neintrerupta de informatii neinsemnate, nimeni nu mai stie de unde sa ia informatiile interesante. Difuzand la nesfarsit tot felul de muzici similare, producatorii de discuri impiedica aparitia unor noi curente muzicale. Tot asa, prin miile de carti care apar pe luna, editorii impiedica aparitia unor noi curente literare. Multimea unor insipiditatii similare blocheaza creatia originala, si nici criticii care ar trebui sa filtreze aceasta masa nu mai au timp sa citeasca, sa vada sau sa asculte totul.

Am gasit un paradox: “cu cat sunt mai multe canale de televiziune, de radio, ziare, suporturi mass-media, cu atat diversitatea de creatie este mai mica”. Se raspandeste cenusiul si banalul.

O sa ziceti ca sunt paranoic, dar va asigur ca nu e o teorie a conspiratiei: nu trebuie sa apara nimic “original” care sa poata pune in discutie sistemul la putere. Astfel se ajunge ca in loc sa finanteze noile descoperiri sau noile creatii, guvernul sa cheltuiasca o energie imensa pentru ca totul sa stagneze, sa ramana imobil.