Viciile mele…

Sau mai bine zis, ce-mi place sa fac si fac, dar nu e bine sa fac!
Traiesc probabil un atac de personalitate (pe durata nedefinita), caci in ultimii ani, mai precis pubertatea, adolescenta, si cine stie cat de acum incolo nu ma mai recunosc…
Imi amintesc de un pusti care nu stia de tentatii, care ajungea mereu pana in ora 21 acasa si isi asculta parintii. Vremuri simple, fara complicatii. Ma gandeam ca asa voi fi intotdeauna!Oare eram fericit?
Zic ca nu ma mai recunosc, deoarece realizez ca n-am nici o identitate. Pe atunci eram: “baiatul cuminte si ascultator”, acum ce, sau mai bine zis, cine sunt?
Sunt sigur ca multi imi pot gasi multe calitati si defecte care sa ma caracterizeze, dar se pot insuma toate aceste atribute intr-o scurta descriere de 4-5 cuvinte ca “baiatul cuminte si ascultator”?
Lasand deoparte intrebarile existentialiste voi incerca, azi, o justificare a viciilor mele! De ce? Pentru ca, justificarea viciilor demonstreaza constientizarea lor ca activitati imorale, ilegale, periculoase si nu in ultimul rand placute!

Fumez… si ce? Mai toti fumeaza. Si daca nu o fac inseamna ca sunt o minoritate! Glumeam. Asa ar suna o scuza tipica, eu fumez pentru ca sunt dependent! Nu de nicotina, ci de placere! In plus, imi place gestul mainii, imi place cum arat cand fumez, imi place sa ma uit la formele ce apar din fumul de tigara, imi place culoarea si gustul tutunului! .

Beau… pentru ca bautura ma transforma in cineva spontan, fara inhibitii, plin de energie si vesel! N-am carnet, nu-mi propun sa-mi iau masina prea curand, vanataile mi se vindeca repede si nu sunt genu de om agresiv sau sinucigas. De ce atunci bautura un viciu! Pentru ca sunt dependent de acea identitate care mi-o ofera bautura. Imi place sa fiu amnezic, imi place sa fiu mahmur, imi place toropeala dupa 2 pahare de tarie si sentimentul ca sunt in stare de orice (pacat cu functiile de vorbire si deplasare puternic avariate), imi place cum gandesc atunci si cum mi se pare lumea din jur! Beau deci exist, parerea mea!

Stau pe net! Da sunt dependent si da e un viciu! O stiti, dar nu vreti s-o recunoasteti!
Sa va explic de ce imi place… nu trebuie… o stiti si o traiti si voi!

Vicii? Mai sunt, dar cui ii pasa? Cu totii le avem, poate ale tale sunt mai importante sau sunt unice.
Sa renunt la ele? Inca nu, poate candva cand o sa-mi bata cancerul si atacul de cord la usa! Pana atunci sfatul meu pentru toti ceilalti: Apreciati-le (pe vicii) caci sunt singura voastra forma de libertate adevarata!